Sponsors

Despre Money Management in Tranzactiile Forex-Stop Loss


Prea putine sunt ocaziile în care, când vine vorba de money management, nu este iterată regula ce postulează pentru stabilirea stop-loss-ului încă din perioada în care respectiva tranzactie este doar o intenție; și aceasta pe argumente întemeiate, cum ar fi acela că scopul primar al traderului este protejarea capitalului–lucru esential pentru viețuirea pe piata forex
Multe surse emitente ale acestei reglementări omit însă un fapt cardinal: a generaliza înseamnă a pleca pe o premiză care cu siguranță va cârmui cugetătorul spre o concluzie cât se poate de subiectivă. Altfel spus, contextul personal face diferența: ceea ce este bun pentru unul, cu siguranță va fi mai puțin bun pentru altul. Ajungem astfel să ne întrebăm nu dacă să folosim sau nu stop-loss ci când putem să nu-l folosim?
Trecem peste contextul în care un trader deschide o poziție utilizând tot capitalul disponibil în acel moment pe cont (fie ca urmare a unui impuls emoțional, fie a faptului că nu poate intra cu un volum mai redus din pricina că însuși capitalul pe care-l mai deține este prea mic). Într-un astfel de caz prea puțin contează dacă SL-ul a fost sau nu pus, tranzacția în sine fiind o abordare primejdioasă a liberului arbitru–asta ca să evit sintagma “curată sinucidere”. Urmează cel care are 7000$ în cont și un levier de 1:100. Acesta ar trebui să piardă ~650 pips (depinzând de ce parități folosește în tranzacționare) pentru a scăpa de povara administrării unui cont. Așadar, are garanția că poate efectua măcar 6 tranzacții a câte 100 pips SL fiecare. Și pe motiv oricine vrea să-și crească șansele de reușită dar și știind că dacă nu ar pune SL iar peste noapte piața s-ar duce împotriva lui 150 de puncte, acel număr ce reprezintă valoarea potențialelor tranzacții ar scădea, va fi de acord cu faptul că a stabili un SL pentru fiecare tranzacție este o idee destul de inspirată. Prin deducție logică am ajuns și la traderul care nu este constrâns financiar, căci el fie are un cont de 100,000$ și un levier de 1:100 (și 100 pips pierdere ar reprezenta -1000$) fie are unul de 10,000$ și un levier de 1:10 (și astfel 100 pips pierdere ar reprezenta -100$). Privind prin prisma procentelor, indiferent că deține levierul de 1:100 și 100,000$ în cont sau levierul 1:10 și 10,000$ în cont, un SL de 100 pips ia 1% din cont–și dacă facem referire la alt postulat care stipulează că un trader nu riscă într-o tranzacție mai mult de 2% din cont, acest din urmă speculant poate deci lăsa tranzacțiile să se închidă nu pe -100 pips ci pe -200 pips și tot nu va fi expus pericolului falimentării contului (cel puțin dacă se menține pe poziția respectării în continuare a regulilor de money managment).
Și iată cum orice regulă are excepții și cum se poate tranzacționa fără a pune SL și, în consecință, fără a te expune neplăcutei situații în care prețul oscilează suficient cât sa-ți închidă tranzacția pe pierdere, după care, mândru-n toate cele, se îndreaptă-nspre zona în care ar fi adus profit poziției. Evident se naște și raționala întrebare: “se va lăsa poziția pe minus sute de puncte în speranța că prețul, la un moment dat, poate se va întoarce în favoarea tranzacției?”. Răspunsul este clar unul negativ. Poziția va fi închisă manual de trader atunci când, după reevaluarea situației din perspectiva analizei tehnice și/sau fundamentale, prognoza  nu mai este favorabilă respectivului ordin. Vom spune despre un asemenea trader că uzitează de stop-loss-ul mental.

Comentarii

  1. GPS robot [10x increase of the deposit amount]

    I just finished a webinar with Mark and his partner, Antony, two days ago and it was AWESOME.

    During the webinar MARK and ANTONY shared their secrets to success and answered questions about their new version of the GPS Forex Robot that IS COMING OUT TODAY!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Sponsors

Postări populare de pe acest blog

Metatrader 4 Pentru Toti

O Scurta Introducere:Strategii Forex

 Home